Pierderea ocazională și necontrolată de urină este denumită medical incontinență urinară.
Societatea Internațională de Continență clasifică etiologic incontinența urinară în: incontinență de efort, incontinență cu imperiozitate și incontinență mixtă.
Incontinența de efort atunci când apare strict în cadrul unor eforturi fizice. Aceasta poate fi:
- ușoară – când poate apărea în timpul unui efort sportiv (de exemplu fitness, tenis);
- medie – când apare la eforturi obișnuite: ridicare de pe scaun, râs, strănut, tuse, etc. ;
- gravă – când este permanentă.
Aceasta este aprecierea medicală a pierderii de urină, însă importantă rămâne aprecierea pe care o are pacienta însăși asupra gravității acestei probleme.
Incontinența cu imperiozitate este pierderea de urină care apare concomitent cu senzația puternică și greu de stăpânit de a urina. Este însoțită de micțiunea frecventă și cu cantități reduse de urină (polachiurie).
În cazul pacientelor cu incontinență urinără mixtă, pierderea de urină apare în ambele tipuri de situații.
Pierderea de urină la efort apare frecvent la sexul feminin deoarece principalul element care menține continența la femei este musculatura perineală, iar sarcina și nașterea pot altera frecvent inervația și integritatea pelvi-perineală. Aparatul sfincterian al vezicii urinare devenind mai slab, urmarea va fi un control mai dificil al continenței urinare și fecale.
Soluțiile chirurgicale (cel mai frecvent operații de fixare sau ridicare a organelor genitale sau a vezicii urinare) sunt frecvent alese ca prima metoda de tratament. Metodele chirurgicale au evoluat în sensul apariției unor intervenții cu spitalizare minimă (sling, TVT), sau efectuării laparoscopice a unor intervenții chirurgicale clasice (Burch). Acestea oferă rezultate favorabile variabile, astfel încât 70-90% dintre paciente nu mai pierd urină în primul an după operație. Aceste rezultate, însă, se alterează cu fiecare an trecut de la operație.
Acest fapt a dus la căutarea unor soluții mai eficiente, mai simple și mai ieftine de rezolvare a pierderilor de urină. În același timp, au fost studiate și introduse metode mai putin agresive, mai comode pentru pacientă.
A fost dovedit faptul ca unele metode de antrenament muscular, însoțite sau nu de stimulare electrică îmbunătățesc situația pacientelor. Studiile au arătat ca peste 60% dintre pacientele care efectuează aceste exerciții sub control medical, nu mai au nevoie de operație. Ca urmare, în vestul Europei s-a generalizat această metodă de tratament a incontinenței urinare.
În prima etapă, toate pacientele învață cum să restabilească tonusul și controlul perineului. Mai multe metode și-au arătat eficacitatea. În general, două sau trei metode trebuie folosite la aceeași pacientă pentru ca rezultatele sa fie bune și să se instaleze rapid. Alegerea metodei sau metodelor eficiente la o pacientă se face funcție de situatia locală a mușchilor perineului, în funcție de tonusul acestora, de controlul pe care îl are pacienta asupra mușchilor, cât și în funcție de situația organelor pelvine. Se poate alege între metode ca: biofeedback, antrenament vezical, exerciții perineale tip Kegel, stimulare electrică, conuri vaginale, fiecare dintre ele putând fi insoțită de un program de gimnastică medicală.
Metodele de biofeedback învață pacienta cum să își contracte mușchii perineului care au rolul de sfincter urinar. De asemenea, ea învață să izoleze funcțional, voluntar, mușchii din perineu de cei din abdomen. Pacienta exersează contracții ale mușchilor perineului, putând vedea pe un ecran dacă contractia are puterea dorită și durează suficient ca să fie eficientă.
Antrenamentul vezical învață pacienta cum să folosească mușchii perineali cu rol de sfincter, în momentele în care face efort fizic, cu scopul de a controla senzația de a urina și de a preveni pierderea de urină.
Exercițiile perineale au rolul de a tonifia mușchii perineali pentru a restabili rolul lor de sfincter urinar.
Stimularea electrică este utilă la toate pacientele la care tonusul muscular al perineului este redus. Prin stimulare electrică, mușchii sunt aduși la un tonus mai bun, situație în care pacienta poate începe singură să facă exerciții. Rezultatele stimulării electrice pot fi imbunătățite prin exerciții cu conuri vaginale, de diverse greutăti, efectuate de pacientă acasă.
Rezultatele acestor programe de tratament depind mult de cooperarea pacientei și de cooperarea dintre specialiștii implicați în tratamentul incontinenței urinare : urolog, ginecolog, fizioterapeut. Aceste programe sunt aplicate în centre de reeducare vezico-pelvină.
Diagnosticul acestor paciente poate începe în cabinetul medicului de familie cu anamneza și un sumar de urină. Dacă la sumarul de urină pacienta nu are semne de infecție sau hematurie, i se poate recomanda să completeze un calendar al urinărilor (calendar mictional), care poate evidenția usor pierderile de urină la efort (pierderile apar notate la distanță de momentul urinării și pacienta le poate lega de momentele de efort fizic).
Calendarul micțional s-a impus ca o metodă fiabilă de cuantificare a tulburărilor micționale și de urmărire a rezultatelor terapiei. Pentru completarea calendarului micțional, pacienta este instruită ca, pe o perioadă de 2-4 zile, să consemneze la fiecare micțiune, volumul urinat, eventualele episoade de incontinență sau de imperiozitate, în condițiile unui aport hidric normal. Acest calendar orientează anamneza ulterioară și evită perceperea eronată a simptomelor pacientei. De asemenea, oferă date clare despre frecvența micțiunilor, diurnă și nocturnă, și despre capacitatea funcțională medie a vezicii urinare.
Cu aceste investigații, pacienta se poate adresa medicului specialist: urolog, ginecolog sau uroginecolog, o supraspecializare nouă aprobată și la noi.
Specialistul va efectua examenul local cu vezica plină pentru a pune în evidență pierderea la efort, cel mai frecvent la tuse. Examenul clinic local deseori trebuie însotit de o ecografie a organelor pelvine și de o debitmetrie (uroflowmetrie). Debitmetria este o metodă care măsoară calitatea jetului urinar, determinare absolut necesară în cazul pacientelor care afirmă că au un jet oscilant sau întrerupt ; ea întotdeauna trebuie urmată de măsurarea reziduului vezical postmicțional, ce se face ecografic. Pacientele care au reziduu postmicțional > 100 ml pot avea patologii secundare acestuia, cum ar fi : cistite repetate și pierderi de urină.
La pacientele cu patologie neurologică asociată sau la cele operate anterior pentru incontinență urinară, probele urodinamice sunt necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect. Probele urodinamice măsoară cu ajutorul unor catetere presiunea din detrusor și din sfincter în timpul umplerii și golirii vezicale.
Odată diagnosticul de incontinență urinară de efort stabilit, pacientei care s-a adresat unui centru de reeducare vezico-pelvină i se va propune un program individual, adaptat atât situației locale a mușchilor perineali, dar și necesităților și efortului fizic pe care îl depune zi de zi. Timp de trei luni acestea sunt efectuate sub control medical. La sfârșitul acestei perioade se apreciază îmbunătățirea în condiția pacientei și, eventual, se stabilește un program de exerciții pe care pacienta să îl efectueze singură acasă.
Primul pas în îmbunătățirea condiției pacientelor cu incontinență urinară ar trebui să fie educația sanitară. Informarea reprezintă primul pas pentru creșterea calității vieții pacientelor. Cunoașterea faptului că există soluții de ameliorare și chiar vindecare și că acestea nu se rezumă la operații chirurgicale, va îndrepta pacientele spre alegerea soluției cele mai convenabile.
Algoritm de management al incontinenței urinare de efort la femei:
Depistare activă – Medicul de Familie
- Anamneza
- Sumar urină
- Optional – urocultura; daca este pozitivă – tratament
Diagnostic – medic specialist urolog / ginecolog
- Calendar micțional
- Examen clinic general
- Examen local cu obiectivarea incontinenței urinare
- Verificarea ecografică a reziduului postmicțional
- Opțional – probe urodinamice pentru pacientele neurologice, cu disurie și/sau reziduu postmicțional, sau pentru cele cu intervenții chirurgicale în sfera pelvină.
Tratament
- Prima opțiune
a. Antrenament perineal asociat cu Biofeedback cu sau fără stimulare electrică vaginală.
b. Medicamentos – Duloxetina – a fost încercată cu succes, dar cu reacții adverse semnificative - A II-a opțiune
Chirurgical
Sursa: Articol oferit de “Centru de diagnostic și tratament al tulburărilor urinare Evomed”