Cauzele pierderii de urină la femei includ afecțiuni ale vezicii urinare (vezica hiperactivă), sau afecțiuni ale mecanismului sfincterian (pierderea de urină la efort).
Cele două situații menționate mai sus pot fi evidențiat și diferențiat ușor prin întrebările: ”Pierdeți urină în drumul spre toaletă atunci când apare senzația, bruscă și intensă, de a urina?”, respectiv ”Pierdeți urină când tușiți, când ridicați greutăți, când alergați?” Cele două situații, pierderea de urină în drum spre toaletă cu senzația de grabă la urinare și pierderea de urină la efort au cauze diferite și soluții terapeutice diferite, de aceea este important să se lamurească de la început ce tip de pierdere de urină are pacienta.
Când pacienta urinează des, simte la urinare o senzație de urgență greu de controlat și pierde până să ajungă la toaletă, cauza este o hiperactivitate a vezicii urinare și vezica este cea care trebuie tratată; calmarea ei se poate face prin medicamente, stimularea electrica a centrilor care controlează relaxarea ei, reînvățarea controlului asupra senzației de urinare.
Când pacienta pierde doar la tuse, efort, râs, străanut, alergat, urcat scari, cauza este o deficienta a sfincterului care nu se inchide eficient. Aceasta deficienta poate fi mostenita, mai multe femei din familie putand avea simptomul acesta, ceea ce se mosteneste fiind un tesut conjunctiv mai slab, persoanele respective fiind predispuse si la varice sau hemoroizi.
Deficiența de închidere a sfincterului poate fi însă și favorizată de nașterile multiple sau cu feți cu greutate mare, de afecțiunile cu tuse cronică, de constipație ăsi de obezitate, deci de orice crește presiunea abdomenului asupra mușchilor perineului. În toate aceste cazuri ajută scăderea în greutate, tratarea constipației, reîntărirea perineului prin exerciții specifice sau prin stimulare electrică a musculaturii; în cazul în care acestea nu sunt suficiente, se poate recurge și la metode chirurgicale.
Diagnostic
Diagnosticul este sugerat de discuția cu pacienta asupra simptomelor ei. De asemenea, completarea unui calendar micțional ajută foarte mult la evidențierea simptomelor. În calendarul micțional pacienta notează timp de 2-3 zile volumele eliminate la fiecare urinare și pierderile de urină. O pacientă cu urinări dese cu volume la urinare de câte 150 ml și cu pierderi ce preced urinarea este o pacientă cu probleme de vezică, în timp ce o pacientă care urinează cu volume de 300-400 ml, iar pierderile nu sunt legate de momentul urinării, este o pacientă care are probleme de închidere a sfincterului.
Tratamentul în ambele cazuri poate fi inițiat după stabilirea diagnosticului prin discuția cu pacienta, examinarea calendarului micțional, un examen local efectuat de medic (examen ginecologic al perineului, cu vezica plină, pentru a constata starea uretrei, poziția vezicii, existenta unui prolaps), precum și un examen de urină.
În cazurile în care simptomele nu sunt clar interpretabile, cum ar fi cazul în care pacienta are atât simptome de vezică hiperactivă, cât și pierderi de urină la efort, când pacienta a fost deja operată pentru pierdere de urină și aceasta a reapărut, cazurile în care pacienta are un istoric cu afecțiuni neurologice (accident vascular cerebral, boala Parkinson, hernie de disc, scleroză multiplă), sau diabet zaharat, pentru a se stabili diagnosticul corect este nevoie de probe urodinamice.
Ce sunt problele urodinamice? Scopul probelor urodinamice este de a reproduce simptomele supărătoare ale pacientei (urinarea deasă, pierderea de urină), măsurând în același timp presiunea din vezică și activitatea sfinterelor, cât și volumul din vezica și volumul de urină ce se elimină la urinare. Aceste măsurători se pot face cu ajutorul unui cateter introdus prin uretră în vezică. Cateterul este moale și subțire, astfel încât să nu fie supărătoare prezența lui, pacienta să nu resimtă dureri și să poată urina ușor. În timpul probei, pacienta stă pe o toaletă, în spatele unui paravan, astfel încât să se simtă cât mai în largul ei, apropiat de felul în care este obișnuită acasă. Datele obținute despre presiunea din vezică atunci când pacienta simte senzațiile de grabă la urinare sau de pierdere de urină, arată care este cauza simptomelor și orientează decizia de tratament.
Tratament
Este important de subliniat că cel mai important aspect în luarea deciziei de tratament, atât pentru pacientă, cât și pentru medic, este să lămurească și să decidă care este simptomul cel mai supărător pentru pacientă, pe care aceasta îl dorește tratat și rezolvat sau măcar ameliorat. Al doilea aspect important de lămurit este cât se poate ameliora acest simptom cu diverse metode de tratament, și dacă există vindecare completă și definitivă. Al treilea aspect ce nu trebuie omis este discutarea reacțiilor adverse și a urmărilor diverselor metode de tratament.
Prima linie de tratament este recomandat sa fie o metodă (sau o combinație de metode) care să nu producă modificări ireversibile, adică metode care conservă situația prezentă și au șanse să îmbunătățească situația, dar la care se poate renunța sau poate fi înlocuită cu o alta, fără însă a lăsa urmări asupra pacientei, așa cum ar lăsa o intervenție chirurgicală.
Pentru pacientele cu urinare deasa si vezica hiperactiva aceasta prima linie de tratament este reprezentata de medicamente calmante vezicale si de stimulari electrice ale nervului tibial, in sedinte de cite 20 min de 2-3 ori pe saptamina, cca 20 de sedinte (electrozii de stimulare sunt la fel ca cei de electrocardiograma, se lipesc pe glezna si pacienta simte o usoara furnicatura in timpul stimularii). Prin acest procedeu curentul emis de aparat ajunge pe calea nervului tibial la centrii care relaxeaza vezica urinara situati in regiunea sacrata.
Pentru pacientele cu pierderi de urina la efort, prima linie de tratament este reprezentata de invatarea unei contractii corecte a muschilor perineali si exersarea zilnica a acestei contractii, cu control periodic, astfel incat pacienta sa recapete controlul acestor muschi (care trimit fibre musculare si catre sfincterul vezicii) si prin exercitii regulate sa le cresca tonusul si eficienta. Pentru cele care nu pot contracta eficient perineul muschii pot fi stimulati electric, si tonifiati prin sedinte de stimulare de 2 ori pe saptamina, cu ajutorul unui electrod vaginal/perineal de unica folosinta.
Aceste metode ajuta cam 2 din 3 paciente sa simta o imbunatatire suficienta, astfel incat sa fie multumite de tratamentul prescris, pe care insa il vor urma prin exercitii sau medicamente, la domiciliu, permanent.
Daca aceste metode nu dau rezultate satisfacatoare in 3-6 luni de tratament, se trece la metode mai invazive. Astfel, pentru pacientele cu vezica hiperactiva se poate injecta in vezica, prin cistoscopie, toxina botulinica, care calmeaza vezica si face ca pacienta sa merga mai rar la toaleta, fara graba si sa nu mai piarda urina. Pentru pacientele cu pierderi de urina la efort se poate monta chirurgical o bandeleta sub uretra, pe care uretra sa faca un curbura cind pacienta face efort si astfel pierderea de urina sa se reduca sau sa dispara.
Este important de mentionat o confuzie frecventa. „Ruptura de perineu” este un termen care nu este legat de tulburarile urinare sau de pierderea de urina. „Ruptura de perineu” este un termen care exprima o modificare de pozitie a vezicii urinare. Operatia de „ruptura de perineu” nu este o operatie facuta sa corecteze tulburarile de urinare ci sa restabileasca pozitia vezicii. „Ruptura de perineu” nu se corecteaza cu bandeleta care se pune sub uretra.
Sursa: www.evo-med.ro