Terapia TECAR (Transfer Energetic Capacitiv şi Rezistiv) este o metodă inovativă de recuperare ce folosește energia electromagnetică pentru a stimula procesele naturale de vindecare ale organismului.
Acest tip de terapie, prin efectele sale de stimulare a proceselor naturale antiinflamatorii şi de autoreparare tisulară, este unul dintre cele mai moderne tratamente folosite cu succes la ora actuală în fiziokinetoterapie.
Metoda este non-invazivă şi nedureroasă, iar efectele sunt rapide şi de durată. Curenții de înaltă frecvență penetrează ţesuturile fără a pierde din energie, vascularizând şi decontractând zona dureroasă, iar pacientul percepe o senzaţie de căldură plăcută şi relaxantă.
Deşi metoda a fost utilizată iniţial în medicina sportivă pentru reabilitarea afecţiunilor ortopedico-traumatice, în terapia durerii (lombalgii), în reumatologie (artroze) şi în afecţiuni circulatorii, în ultimul timp au fost demonstrate efectele pozitive ale acestui tip de terapie şi în disfuncţiile urologice cu implicarea musculaturii planşeului pelvin.
În cadrul Centrului de diagnostic şi tratament al tulburărilor urinare EVOMED acest tip de terapie este utilizat pentru tratarea:
- hiper- şi hipotoniei planşeului pelvin;
- durerilor perineale;
- spasmelor/durerilor uretrale;
- ţesutului cicatricial vicios;
- perineum descensus;
- durerilor lombare joase;
- spasticității obturatorului intern.
Efecte:
- Efect miorelaxant si antispastic;
- Stimulează metabolismul celular;
- Efect antialgic şi endorfinic;
- Efect antiinflamator si antiedematos;
- Stimulează drenajul limfatic, absorbţia toxinelor, remisia edemului şi reducerea timpilor de vindecare.